Scrisoarea către Evrei
traducerea catolică
Editura Sapientia din Iaşi
Capitolul 6
- Pe aceasta o avem ca o ancoră a sufletului, sigură și puternică, ce pătrunde dincolo de catapeteasmă,
Capitolul 10
- pe calea cea nouă și vie pe care ne-a deschis-o prin catapeteasmă, adică prin trupul său,
Capitolul 6
19 Pe aceasta o avem ca o ancoră a sufletului, sigură și puternică, ce pătrunde dincolo de catapeteasmă d,Sacrificiile repetate ale Legii sunt insuficiente
Capitolul 10
20 pe calea cea nouă b și vie pe care ne-a deschis-o prin catapeteasmă c, adică prin trupul său,
Note de subsol
d Evocând aici imaginea catapetesmei din templu, care oprea intrarea în Sfânta Sfintelor, autorul se referă la posibilitatea intrării în ceruri, unde a ajuns marele preot, Cristos.
b Lit.: coapsele lui. Este un eufemism ebraic, preluat ca atare de LXX şi NT pentru a descrie paternitatea.
c Cf. n. anterioară.
Legea (Ex 28,1-5) prescrie dobândirea preoţiei levitice prin descendenţa din tată în fiu. Condiţiile erau: absenţa defectelor fizice, căsătoria legitimă a părinţilor, mama evreică, tatăl preot.
Termenul grec aparabatos nu se mai întâlneşte în Biblie. Sensul în greaca clasică este: permanent, neschimbător, inviolabil. Unii traducători aleg sensul: care nu trece la altcineva, netransmisibil.
Majoritatea manuscriselor au: concetăţeanul său.
Lit.: nimeni.
Lit.: nedreptăţile.
Descrierea sanctuarului construit de Moise în pustiu după modelul arătat de Dumnezeu pe munte se află în Ex 25-26. Intrând în primul cort, în partea stângă, spre sud, se afla candelabrul cu şapte braţe (menorah), în întregime din aur, pe care ardeau zi şi noapte şapte candele.
Masa cu pâinile pentru ofrandă sau "masa prezentării" sau "sfânta masă" se afla în dreapta candelabrului şi era acoperită cu un strat de aur. Pe ea se expuneau în două rânduri de câte şase cele douăsprezece pâini consacrate, care reprezentau cele douăsprezece triburi ale lui Israel. Aceste pâini erau reînnoite în fiecare sâmbătă şi apoi consumate numai de preoţi; erau oferite în faţa lui Dumnezeu ca mulţumire pentru toate darurile sale, de unde şi numele lor: "pâinile feţei".
La intrarea în primul cort (Sfânta) şi la intrarea în al doilea cort (Sfânta Sfintelor) era câte o catapeteasmă. Cf. n. Mc 15,38.
Altarul pentru tămâiere era de formă paralelipipedică (de aproximativ 45/45 cm şi înălţime de 90 cm) din lemn de salcâm şi acoperit cu aur. Pe altar se aşeza vasul pentru arderea tămâiei, tot din aur, plin cu cărbuni aprinşi peste care se punea tămâia şi mirodeniile. Cu acest vas intra marele preot în Sfânta Sfintelor o singură dată pe an, în ziua Ispăşirii. Fumul de tămâie devenea astfel o perdea care îl proteja de vederea directă a chivotului din care îi vorbea Dumnezeu.
Chivotul sau arca alianţei era un fel de scrin de 1,25/0,70/0,75 m din lemn de salcâm, placat cu aur în interior şi în exterior. Conţinea: 1) un vas din aur plin cu mană (porţia unei persoane pentru o zi), evocarea providenţei lui Dumnezeu faţă de popor; 2) toiagul lui Aaron, mărturie miraculoasă a alegerii sale ca preot; 3) cele două table de piatră pe care era gravat decalogul. Unele tradiţii ebraice târzii vorbesc despre cartea Legii. Chivotul alianţei a fost considerat întotdeauna ca locul în care se păstrează documentele care dovedesc alianţa încheiată între Dumnezeu şi Israel.
Altarul ispăşirii sau tronul milostivirii era considerată placa de aur masiv care era deasupra chivotului. Heruvimii de pe chivot, cu aripile desfăcute, făceau umbră peste "altarul ispăşirii", care era stropit cu sângele victimelor de către marele preot pentru a obţine de la Dumnezeu iertarea păcatelor poporului. "Tronul milostivirii" era locul în care Dumnezeu se întâlnea cu poporul său şi-i transmitea poruncile.
Câteva manuscrise importante au: al bunurilor realizate.
Deşi nu este în original, este sugerat de prepoziţia dia.
Multe manuscrise au: noastră, iar câteva au: lor.
Cuvântul grec diatheke înseamnă, în greaca biblică, "alianţă" (v. 15.18-20), iar în greaca profană, "testament" (v. 16-17). Şi într-un caz, şi în altul era cerută folosirea sângelui (jertfă-sigiliu). Autorul se foloseşte de acest dublu sens pentru a arăta că Isus Cristos trebuia să moară pentru a încheia o nouă alianţă, iar cei care cred devin moştenitori ai bunurilor divine.
Multe manuscrise omit: şi al ţapilor.
Exprimarea greacă este eliptică, de aceea este necesară o reluare a ideii verbale din propoziţia anterioară: trebuie să fie purificate.
Unele manuscrise au: mare preot.
Termenul eisodon, care aici descrie intrarea în sanctuarul ceresc, este folosit în literatura greacă extrabiblică pentru a descrie aleea ornamentată pe care se desfăşura procesiunea spre templu. Creştinul cunoaşte această cale spre ceruri, pe care porneşte cu "încredere" (gr. parresia). Termenul grec parresia este mai bogat: creştinul porneşte cu entuziasm, fără ezitare, trecând cu bucurie peste obstacole.
În timp ce evreii, urmând calea Legii, puteau ajunge doar până la vălul care despărţea curtea interioară a templului de Sfânta, creştinii pot ajunge pe calea nouă şi vie până în Sfânta Sfintelor din ceruri.
|
|
|
|
© 2013 DeiVerbum.ro - un proiect dezvoltat de Catholica.ro în colaborare cu Ercis.ro şi EdituraSapientia.ro